Obturaţia dentară plomba folosită pentru a reface lipsa de structură dentară în urma formării cariilor. Medicul stomatolog curăţa zona afectată, folosind freze adecvate şi reface forma dintelui cu un material specific zonei laterale sau frontale.
Obturaţia fizionomică fotopolimerizabilă obturaţie realizată din materiale estetice, de culoarea dinţilor naturali, care se aplică şi se întăresc prin folosirea unui fascicul al unei lămpi foto, care polimerizează materialul.
Ocluzia adânc acoperită anomalie dentomaxilară caracterizată prin supraocluzie accentuată (incisivii superiori depăşesc incisivii inferiori în sens vertical peste 3 mm) şi retrodenţia tuturor incisivilor superiori sau numai a centralilor. Are pronunţat caracter ereditar.
Ocluzia deschisă anomalia dentomaxilară caracterizată prin existenţa unui spaţiu de inocluzie verticală, după ce pacientul şi-a terminat mişcarea de închidere a gurii.
Ocluzometru Willis aparat care măsoară dimensiunea verticală de ocluzie (DVO) prin măsurarea distanţei între două puncte arbitrare de pe maxilar şi mandibulă, pacientul aflându-se în poziţia de intercuspidare maximă.
Ophrion punct osos aflat la intersecţia liniei mediane cu tangenţă la arcadele sprâncenoase.
Orbitale punctul osos cel mai inferior al rebordului orbitar inferior.
Oreionul (parotidita epidemică) boală infecţiosă acută, extrem de contagioasă, provocată de virusul urlian.
Ortodonţie parte a stomatologiei care asigură aşezarea în poziţie normală a dinţilor pe arcadele dentare. Metoda de tratament a anomaliilor dentomaxilare.
Osteotomia transmaxilară trepanarea osoasă vestibulară în dreptul apexului radicular al dintelui interesat, în vederea drenării colecţiei purulente.
Otodinia durere auriculară determinată de afecţiunile urechii: otitele externe, medii sau mastoiditele.