Italian language pageEnglish language page

Cosmetică dentară şi orală


Estetica şi cosmetica dentară a devenit o necesitate a zilelor noastre, fiind solicitată din ce în ce mai des de către pacienţi, astfel forma, culoarea şi alinierea dinţilor  poate fi corectată prin diverse tratamente cosmetice stomatologice.

Cosmetica şi estetica dentară sunt discipline ale medicinii dentare dedicată artei şi ştiinţei de a reda zâmbetul natural al unei persoane, îmbunataţindu-i imaginea şi respectul de sine, redându-i starea de bine în ansamblu. Este ideală pentru pacienţii ce-şi doresc dinţi sănătoşi, bine aliniaţi, de o forma cât mai apropiată de perfecţiune şi mult mai albi.


Tratamentele cosmeticii dentare


Mijloacele cosmeticii dentare sunt:
bulletfaţetele dentare;
bulletalbirea dentară;
bulletbijuterii dentare;
bulletigienizare orală;
bulletcoroanele ceramice din porţelan.


Faţetele de porţelan


Faţetele de porţelan sunt lipite pe suprafaţa vizibilă a dinţilor pentru a îmbunătăţi aspectul lor. Ele sunt de obicei utilizate pentru a modifica forma, dimensiunea, culoarea sau poziţia dinţilor. De asemenea, ele pot fi utilizate pentru a închide spaţiul dintre dinţi atunci când pacientul nu doreşte utilizarea unui tratament ortodontic, numai medicul dentist este în măsură să stabilească dacă faţetarea este o măsură potrivită de tratament.

Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet, este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!
Octavian Paler

Pentru realizarea unei faţete sunt necesare de obicei două vizite la medicul dentist. În timpul primei şedinţe, medicul va reduce aproximativ 0,5mm din grosimea smalţului pe faţa vizibilă a dinţilor. Aceasta intervenţie de obicei nu necesită anestezie datorită cantităţii minime de substanţă dentară înlăturată, în cazul în care se constată o sensibilitate crescută a dintelui, se poate administra o anestezie locală.

Esenţială este o igienă dentară corectă, pentru a evita apariţia cariilor sau a inflamaţiei gingivale. Dintre metodele de tratament, faţetele de ceramică asigură transformarea cea mai spectaculoasă într-un interval scurt de timp.


Albirea dentară


Albirea dentară se utilizează în scopul obţinerii unei nuanţe mai deschise în cazul albirii dinţilor pătaţi sau coloraţi din diverse cauze: dinţi devitalizaţi, dinţi cu coloraţii intriseci (administrare tetraciclină în copilărie) etc.

Există o gamă variată de tratamente stomatologice prin care un pacient îşi poate albi dantura. Se recomandă acele metode de tratament prin care există un control din partea medicului stomatolog în vederea evitării apariţiei unor complicaţii (decolorări neuniforme, afectări ale gingiei etc.).

Albirea dentarăUmbra imagine
Există două metode de albire profesională a dinţtilor:
bulletconfecţionarea unor gutiere (dispozitive din plastic ce se mulează perfect pe arcada dentară) în care se va aplică, de către pacient, seara, o anumită cantitate dintr-un gel ce conţine o substanţă activă de peroxid de carbamidă, acesta determinând albirea dinţilor. Pacientul va dormi cu aceste gutiere aplicate pe dinţi timp de 5-7 zile, în funcţie de rezultatul ce se doreşte a fi obţinut. În tot acest timp pacientul va efectua vizite regulate la medicul stomatolog;
bulletpe dinţii pacientului se aplică un gel ce conţine peroxid de hidrogen care este activat de catre o sursa de lumina cu plasma. Întregul proces de albire este fragmentat în trei şedinţe stomatologice, fiecare dintre ele cu o durată medie de 20 de minute fiecare.


Igienizarea dentară


Igienizarea dentară se realizează prin îndepărtarea tartrului sau detartrajul dentar, astfel:
1. cu instrumentar acţionat manual;
2. cu ultrasunete;
3. cu aer comprimat (sonic).

Detartrajul manual şi cel cu ultrasunete îndepărtează tartrul supragingival, pe când cel subgingival este îndepartat cu instrumente şi chiurete de detartraj speciale şi doar în parte, cu ultrasunete.

Cel mai des întâlnit este detartrajul cu ultrasunete care are o acţiune netraumatizanta pe dinti si gingii, e bine suportat şi nedureros la persoanele adulte, echilibrate neuropshihic şi care nu au dinţi sensibili (hipersensibilitate dentinară), iar apa pulverizată de aparatul de detartraj eliberează o presiune locală realizând curăţirea zonei şi îndepărtarea tartrului dislocat.


Bijuterii dentare


Bijuteriile dentare sunt accesorii de ultimă oră, pe care orice domnişoară sau doamnă doreşte să le poarte. În numai 10 minute puteţi avea un zâmbet nou, mai strălucitor, prin aplicarea bijuteriei pe dinte nu se afectează integritatea acestuia.

Bijuterii dentareUmbra imagine
După un periaj rapid, se aplică pe locul dorit o picătura de demineralizant, după 15 secunde se spală şi se aplică adezivul. Se fotopolimerizează 60 secunde. Apoi se aplica bijuteria pe dinte impreuna cu foarte putin material compozit transparent, se fotopolimerizeaza din nou şi se finisează. Bijuteriile dentare există într-un număr foarte mare de forme şi culori: de la bijuterii pe aur cu pietre preţioase (diamante, rubin, safir), până la bijuterii din zirconiu sau cristal.

Coroanele integral ceramice


Datorită îmbunătăţirii constante şi continue a proprietăţilor estetice, mecanice şi biologice a ceramicii dentare şi datorită preocupărilor continue ale pacienţilor legate de cosmetica dentară, coroana ceramică a cunoscut o dezvoltare extraordinară în prezent constituind cea mai bună alternativă în tratarea unor leziuni la nivelul coroanei dentare, în special în zona frontală.

Ceramica are o transluciditate similară cu cea a smalţului dinţilor naturali şi o stabilitate coloristică dezvoltată (nu îşi modifică niciodată culoarea spre deosebire de orice alt marterial estetic folosit in stomatologie), aceste proprietăţi asigură restaurărilor o estetică dentară deosebită. De asemenea, ceramica dentară este biocompatibilă ceea ce înseamnă că este foarte bine tolerată de ţesuturile de suport ale dintelui şi nu provoacă iritaţii ale gingiei. Lipsa metalului, caracteristica coroanelor integral ceramice, evită apariţia coloraţiei gri supraginivală, situaţie întâlnită uneori în cazul realizării coroanelor metalo-ceramice.

Pentru cei cu dinţi frumoşi, un simplu zâmbet poate însemna atât de mult. Gandiţi-vă la toate beneficiile zilnice pe care vi le oferă un zâmbet alb şi stralucitor şi felul în care acesta vă afectează viaţa personală şi cea profesională.

Tratamente sub microscop

Cosmetică şi estetică dentară Megdent vă oferă tratamente endodontice asistate de microscop care reprezintă cea mai complexă formulă de lucru…
Umbra box

Tratamente stomatologice

Tratamente stomatologice profesionale Megdent vă pune la dispoziţie toată gama de tratamente stomatologice la un standard de calitate excepţionale…
Umbra box

Implantologie şi protetică

Implantologie şi protetică dentară Megdent realizeză manopere constând în implanturi şi protetică dentară redând încrederea personală şi profesională…
Umbra box

Chirurgie orală

Chirurgie orală Echipa Megdent are chirurgi care oferă servicii stomatologice chirurgicale pentru: extracţii complicate, molari…
Umbra box

Cosmetică dentară

Cosmetică şi estetică dentară Dentişti specializaţi în cosmetica dentară sunt interesaţi în a vă transforma zâmbetul într-unul atractiv cu tehnologie ZOOM
Umbra box
Despre noi Servicii Dicţionar stomatologic Noutăţi Contact Copyright © 2011-2024 Megdent. All Rights Reserved
Articol publicat în luni, 19 martie 2012, această pagină a fost vizitată de 6.160 ori, iar websiteul a fost vizitat de 681.860 ori
Powered by King Systems® - Web Design | Web Development | Web Hosting Identitate





-2147217911Cannot update. Database or object is read-only.Microsoft JET Database Engine